M-a întrebat cineva care este amintirea cea mai pregnantă din Lisabona. 

Romanticul din mine a închis ochii și s-a revăzut sus pe colină, în curtea Castelului Sao Jorge, admirând un apus de soare sângeriu, în care astrul părea că se scaldă cu nesaț în apele fluviului Tejo. Tot orașul părea o mare arămie iar timpul aveam impresia că a încremenit.

Gurmandului din mine i s-au inundat papilele de gustul vanilat al celebrelor pastel de nata, servite la mic dejun, prânz sau cină cu aceeași poftă.

Aventurierul din mine a exaltat când și-a amintit că a călcat în locurile din care marii explotratori portughezi, în frunte cu Vasco Da Gama, au plecat să cunoască și să cucerească lumea. Mănăstirea Jeronimos le-a fost lor epicentru iar mie mi-a devenit reper.

Iubitorul de artă din mine a început brusc să audă acorduri de fado, venind din localuri mici, aflate la subsolul clădirilor din celebrul cartier Alfama. Fado nu este muzică, este sentiment în stare pură, o înșiruire de trăiri extraordinare. Poți să nu înțelegi un cuvânt din ce cântă, dar cu siguranță emoția te va zgudui.

Călătorul din mine a parcurs cu gândul sutele de străzi întortocheate, a revăzut fiecare biserică, a urcat în fiecare turn, a devorat fiecare muzeu din nou. A alergat pe malul Fluviului Tejo până departe, până ce s-a pierdut în Ocean și au răsărit frumoasele stațiuni Estoril și Cascais, cochete și fermecătoare, murmurând de turiști, cu faleze înalte de care valurile se sparg într-un spectacol fără egal. 

Lisabona este o stare în sine, după o vizită aici nu rămâi cu amintirea unor locuri, ci cu senzații, cu sentimente, cu un dor ca în cântecele de fado, cu dorință de aventură asemeni lui Vasco da Gama, cu gust dulce vanilat de iubire în stare pură.

Articole asemanatoare